Mama, dar caruciorul meu?

Eu nu imi aduc aminte de caruciorul in care am crescut… poate ca nici nu am avut, trebuie sa-mi intreb mama. Imi aduc aminte insa de patut. Un patut mic si maroniu alb prin ale carui grilaj am inceput sa deslusesc imagini. Alb negre sau color, imagini care s-au pierdut insa in groapa marianelor memoriei mele de elefant, dar care din cind in cind isi fac drum pina spre suprafata, de unde le pescuiesc ca pe niste ravase in sticle etanse lansate cu speranta in ocean. Imi aduc aminte insa de sticla de lapte… de biberonul meu din care m-am hranit pina aproape de trei ani. De fapt biberonul meu era doar o sticla de Pepsi in gitul caruia era infipt tacticos un biberon. Intotdeauna mi-am imaginat ca la sfirsitul vietii voi ajunge intr-un loc in care asezat pe un fotoliu comod imi voi revedea viata, inregistrata pe banda magnetica divina de cineva de sus. Asa ca nu m-am grabit sa fac poze cu orice ocazie, intotdeauna avind convingerea ca cineva undeva sus inregistreaza fiecare moment. Asta probabil ma ajutat sa-mi dezvolt foarte mult memoria fotografica cu care am prajit mii de instantanee pe sinapsele din ce in ce mai incarcate si din care in fiecare an, mii de imagini se pierd in groapa marianelor memorie mele de elefant. Tocmai de aceea imi re-aduc aminte patutul meu maroniu alb si de fiecare data imaginea e stearsa si putin nefocalizata. Dar cu cit ma gindesc mai mult la ea, patutul meu maroniu alb intra mai mult in focus si se vede din ce in ce mai clar. Oare unde o fi patutul meu?. Insa tot nu imi aduc aminte de carucior… nu reusesc sa-mi aliniez neuronii astfel incit sa produca un ravas care sa contina imaginea caruciorului, cred ca nici nu am avut… trebuie neaparat sa o intreb pe mama, cu siguranta ca ea stie. Oare nu cumva pozele ne limiteaza imaginatia si ne pun in fata adevarul absolut in detalii imposibil de stocat in mintea umana?

Intr-o instanta a caruciorului Uppababy Stroller va creste bbl nostru . Cu siguranta ca ea isi va aduce aminte de caruciorul ei pentru simplul fapt ca in anul 2010, sa faci o poza este atit de simplu cum era aprinsul unui televizor atunci cind eu traiam intr-un patut maroniu alb, care avea desenata o Alba ca zapada cu toti cei sapte pitici, prin ale carui grilaje de lemn am inceput sa inregistrez primele mele imagini cu lumea inconjuratoare.

Urmeaza 2010, probabil cel mai interesant an al vietii noastre.

Later edit: Am vorbit cu mama si mi-a spus ca am avut carucior, dar nu prea imi placeam sa stau in el. Si tot mama mi-a spus ca patutul meu era alb, iar cel maroniu era al lui Bobby. Se pare ca exista si niste poze. Mau, pls scaneaza-le si trimite-mi-le si mie.

Posted in Uncategorized | 1 Reply

Halloween Party

Aseara a fost Halloweenul – o seara cu multe petreceri. Americanii stiu sa se distreze de foarte bine Halloween. Toata lumea se costumeaza intr-un anumit personaj iar copii vin din casa in casa cu treat or trick si primesc bomboane. Am mers la niste prieteni care au organizat o petrecere de housewarming/Halloween si unde aproape toata lumea a venit incostumata in diverse personaje, piratii fiind la moda si anul asta.

Am intrat si noi in joc: Geo a fost Baroness iar eu un fel de comandant al piratilor :)
Pozele le-am pus aici: Halloween 2009. Daca va intrebati cine e Baroness, nici noi nu stiam pina cind nu l-am intrebat pe google.

Dupa petrecere am dat o fuga la un club in downtown Seattle. Ne-am invirtit aproapte jumatate de ora sa gasim un loc de parcare dar experienta a meritat. Strazile erau inundate de tot felul de personaje: de la romani, sexy politiste, piraterese, disco boys and girls… foarte multe fete aveau peste 80% din corp descoperit…ce mai, ca la balamuc cum ar spune Sherifu’…a fost un adevarat spectacol, pacat ca nu am mai luat camera cu noi sa facem poze … (poate la anu) :( .

Nu stiu de ce Halloween-ul nu a prins si in Romania dar daca ar prinde cred ca ar fi foarte interesant sa vezi strazile Bucurestiului pline de diverse personaje.

Been to Vegas, lost our money, back to work

Yep! Fuseram la Vegas cum ar zice nea Marin… Fuseram cu avion plecati de dimineata pe o ploaie de iti venea sa te bagi inapoi in pat si sa astepti sa treaca. Dar cum aici daca incepe sa ploua s-ar putea sa se opresca peste trei luni ne-am apucat de bagaj, l-am trintit in trotineta si porniti am fost.

La aeroport am luat contactul cu adevarata economie de piata unde totul se plateste, inclusiv daca ai bagaj de cala. Aici companiile aeriene nu au servicii gratuite, nu tu masa si alchool pe de-a moaca… trebuie sa platesti. Asa ca am platit 15 lei (toti romanii de aici le spun dolarilor lei, probabil din cauza ca sunt atit de devalorizati in raport cu euro) si am depus bagajul. Zbor placut avuram pina la Los Angeles unde ne-am reintilnit cu soarele si razele lui calde si luminoase. De sus Los Angeles este imens, nu are cladiri foarte inalte dar in schimb aproape orice petec de pamint este acoperit de case: little boxes on the hill side – ca sa parafrazez celebrul cintec pe care l-am invatat vizionind nu mai putin celebrul serial Iarba (Weeds). Am vazut chiar si imensul semn de pe deal dar si intinsa plaja de la Pacific si soseaua ce serpuieste pe tarm si are vedere la Japonia atunci cind ninge. In LA, timpul probabil era cel asteptat si ambele frezuri au rezistat temperaturii de aproape 25 de grade. Si bebele s-a bucurat de soare si a inceput sa se zbenguie probabil in anticiparea serii muzicale ce avea sa urmeze. Am schimbat avionul destul de repede si dupa inca o decolare, un zbor scurt de vreo 40 de minute si o aterizare am ajuns si la destinatia finala: orasul luminilor.

Las Vegas ne-a intimpinat cu aproape 30 de grade si un cer fara nori. Destul de obositi ne-am facut loc prin aglomeratie pina la hotel. Am stat la MGM Grand care de fapt ca majoritatea hotelurilor de pe Strip (asa se numeste zona turistica a orasului) este un mic orasel care are de toate: spa, 4 piscine, 2 teatre, un imens cazinou, vreo 2 cluburi, o zona de Food Court ca la un mall obisnuit, cred ca vreo 10 restaurante.

Dupa o scurta vizita in camera pentru parcarea bagajelor si schimbatul hainelor, am dat o raita prin hotel sa cautam ceva de mincare. Oferta era variata, de la deli (un restaurant unde se vind sandwichuri) pina la Mc Donalds, un sushi place si alte citeva restaurante mai cu pretentii am ales un restaurant american unde am servit binecunoscuta chiftea intre 2 bucati de paine caruia americanilor le place sa-i zica hamburger. Cum pofta era mare si nu mai consumasem de mult, l-am asezonat si cu cartofi prajiti.

Am purces apoi catre stadionul Sam Boyed Stadium unde urma sa presteze Black Eyed Peas si apoi U2. Organizarea a fost ireprosabila, au asistat la concert aproape 40000 de oameni impreuna cu aproape 20.000 de masini. Parcarea masinilor s-a facut fara nici un fel de problema deoarece existau oameni care dirijau circulatia iar fiecare respecta ordinea de parcare.
Black Eyed Peas au incis putin atmosfera cu hituri mai vechi si mai noi si au deschis drumul spre un concert de vis al lui U2 – desi nu sunt un mare fan concertul mi-a placut mult iar atmosfera a fost la inaltime. Poate si pentru ca am stat pe ultimul rind din stadion.

A doua zi am dat o raita prin Vegas pe o vreme absolut minunata, aproape 30 de grade cu un soare molcom si o caldura placuta care nu te lesina. Toate hotelurile sunt extrem de mari, extrem de luxoase. Cel mai mult mi-a placut Treasure Island care are la intrare niste corabii si fantanile de la Bellagio.

Seara am vizionat spectacolul de cabaret Crazy Horse si dupa am lasat tribut casionului de la MGM si ne-am retras linistiti ca ne-am facut datoria contribuind si noi la propasirea acestui oras al pacatelor. Poate data viitoare casionul ne va intoarce favoarea.

Las Vegas este o experienta pe care merita sa o traieste macar o data in viata. Noi speram ca sa ne mai intoarcem acolo si sa fim intr-o forma mai buna pentru party, poate si intr-o formatie mai mare.

Destul cu vorbaria, pozele sunt aici: Las Vegas.

A.. si inca ceva: back to work now, money never sleep.

Si raspunsul este….

Bebele nostru e fetita, e sanatoasa si creste pe zice ce trece. Doctorul ne-a spuns ca va fi un copil cu inima buna pentru ca si Geo si eu, simte el, ca avem inimi bune, dar mai ales pentru ca toti copiii se nasc cu o inima buna.
Tot el ne-a spus ca la nastere, bebele va avea 3.6 Kg si ca Geo fiind foarte fit nu va avea burtica mare.

Avem o lista de nume dar asteptam si alte sugestii!